Displaced Dreams in Displaced Shapes

In the article entitled “Sign of the Time”, Cathy Horyn signals a change in today’s fashion: “If you accept that fashion reflects the times — and I do — then you have to concede that in this respect Slimane has been impressive, even prescient. His Saint Laurent collections perfectly capture the mood and values of the present. The need for simple messages. The triumph of branding.” She gives Slimane as an example because his clever move at the house of Saint Laurent will surely be mentioned in the future as an important moment in the shift from wearable ideas to wearable clothes. Hedi Slimane’s first collections for Saint Laurent were controversial because they weren’t desirable for the fashion critics and journalists, but they were extremely desirable for the public. And according to fashion journalist Cathy Horyn, the commercial desirability of fashion is a sign of our times.

I have always been a fashion spectator, observing fashion through a screen, or on the pages of magazines, and although the majority of my wardrobe consists of wearable and almost boring pieces, I always loved watching a collection that had a story behind it, a collection that made me dream or made me think. Maybe because I perceive fashion from a romantic point of view. But fashion is not only for dreaming; it is a functioning economic system that thrives on consumer’s dreams and succeeds in turning them into reality.

Irina Schrotter’s collection for spring/summer 2015 was presented during MQ Vienna Fashion Week. Her forth collection in collaboration with the Romanian conceptual designer Lucian Broscatean is entitled Displaced Shapes and intertwines in a process of assimilation the conceptual tools used by Lucian Broscatean in his personal collections with the commercial desirability of Irina Schrotter’s brand. The reason why I have referenced Cathy Horyn’s article is because I sensed in Schrotter’s collection a new type of modernity similar to the one discussed by the fashion journalist. The interplay between color blocking, black and white structures and digital prints compose easy-to-wear pieces that are desirable for women who do not seek meaning in their clothes but comfort and care-free elegance. The visual/cultural/artistic references on which Lucian Broscatean constructed or deconstructed the former collections for Irina Schrotter were not mentioned in this collection, but his solid background in those fields was still present. He understands that in the process of fashion democratization a hermeneutical approach seems somehow futile. Meaning is simplified so that it can reach a larger audience. The clothes have learnt how to speak for themselves. As for dreamers like me, the dream doesn’t have to end, it just has to become more lucid.irina schrotter SS 2015

irina schrotter SS 2015 (4)irina schrotter SS 2015 (1) (1)irina schrotter SS 2015 (8) (1)irina schrotter SS 2015 (24)irina schrotter SS 2015 (28)irina schrotter SS 2015 (34)

Designer – Lucian Broscățean

Print Design  – Carmen Cherecheș

Shoes – Mihaela Glăvan

Accessories – Carmen Cherecheș & Diana Flore

Hairstyle – Cristina Micu, Simina Cheteleș & Raul Tișa

Photo credit – Emil Costruț

 

Advertisements

Despre moda numai de bine

Pe langa tendintele sezoniere care de multe ori genereaza schimbari aproape insesizabile in mentalitatea consumatorului, in moda ca si in alte domenii, e nevoie periodic de o interogare consistenta a relevantei pe care o au diferitele schimbari din respectivul domeniu. De cele mai multe ori adevarul, ca si o pereche de pantofi cu un numar mai mic, deranjeaza. Si cand acesta incomodeaza nu doar purtatorul pantofului ci intregul sistem care se invarte in jurul pantofului, e nevoie de o schimbare.

Justin Bartels impression_2

Cathy Horyn care de 16 ani semneaza articole pentru New York Times a publicat saptamana trecuta un material (cel mai probabil sa fie chiar ultimul articol scris pentru aceasta publicatie, avand in vedere anuntul sau de retragere) intitulat “Sign of the Times. Slave No More”. Cathy Horyn pledeaza pentru utilitate in moda considerand ideea de comfort ca fiind una extrem de moderna si dezirabila pentru femeile contemporane. Ea ridica un semn de intrebare cu privire la relevanta propunerilor de pe podiumurile saptamanilor modei argumentandu-si punctul de vedere facand referire la garderoba majoritatii femeilor si la preferintele acestora vestimentare: “Lately I’ve noticed many more women, all of them in the zone of careers and complicated family routines, all of them with an eye for fashion, gravitating toward an almost boyish uniform of slim-cut trousers, pullovers and flat shoes.” Chiar daca mirajul generat de prezentarile fastuoase si promovat de revistele de moda va constitui mereu un fetish pentru consumatorii de moda, discrepanta dintre podium si realitatea consumatorilor e asa de mare incat cei din urma incep sa isi piarda treptat interesul fata de propunerile sezoniere. Proverbialul pantof despre care va vorbeam mai inainte trebuie sa fie conform spuselor jurnalistei, pe masura purtatorului si trebuie sa ii confere acestuia siguranta ca va supravietui intr-un prezent solicitant.

Justin Bartels impression_4

Ca raspuns la articolul lui Cathy Horyn, Eugene Rabkin, fondator al platformei online  Stylezeitgeist, publica “What is Fashion For?”. “Fashion is about aesthetics, theatre and meaning, not merely comfort”. El separa hainele (clothing) – partea practica a modei, de design vestimentar ( fashion) – partea creativa a modei si stabileste un set de valori la care ne putem raporta atunci cand dorim sa validam valoarea creativa a unei piese vestimentare. Aceste valori ar fi,dupa parerea lui Rabkin: valoarea estetica a pieselor vestimentare, teatralitatea si semnificatia acestora. In timp ce Horyn incearca sa demistifice: “By now, I suspect, most people know that the purpose of runway shows is entertainment, and to create a feeling of desire. They understand that the main interest of high-fashion companies is economic rather than aesthetic. It’s to sell products and capture new markets, much as Coca-Cola and Apple do”, Eugene Rabkin incearca sa perpetueze imaginea de fauritori de sens si frumusete a designerilor: “When I interviewed Ann Demeulemeester for the first time, I asked her about some of the intangible elements in her work. She took a jacket off her back, spread it out on the table and proceeded to explain how this seam and this angle of the cut reflected the fragility and imperfection of man that she wanted to manifest. She literally cut meaning into her clothes.”

Justin Bartels impression_3

Ca in orice situatie conflictuala, adevarul este undeva la mijloc. Argumentele fiecaruia au sens din perspectiva aleasa pentru a discuta problema sensului modei. Din punctul meu de vedere, si asa cum ati putut observa de-a lungul timpului pe zipcodefashion, partea creativa a modei este indispensabila si ocupa deasemenea un rol important in modul meu de a percepe acest domeniu, valorile pe care Rabkin le mentioneaza in articolul sau fiind de multe ori cele prin intermediul carora selectez designerii si colectiile pe care vi le prezint. Dar nu consider ca jurnalista Cathy Horyn pledeaza impotriva creativitatii. Viziunea sa pragmatica se datoreaza in primul rand background-ului sau profesional, iar argumentele pe care isi construieste articolul au ca scop propunerea unei noi abordari a modernitatii in moda. Ea descifreaza “semnalmentele” timpurilor in care traim si gaseste sensul modei in real. Ea mentioneaza declaratia facuta de Miuccia dupa prezentarea colectiei pentru linia masculina Prada in care designerul declara “I wanted to make it real. And I like that now.” Aceasta nevoie de real transpusa in piese vestimentare comfortabile nu implica o  lipsa a creativitatii, sau a sensului, este mai mult o razvratire impotriva unor modele de gandire invechite, o eliberare de cenzura impusa de un sistem al modei pervertit.

sursa imagini:

 

Comme des Garçons via Rei Kawakubo: O calatorie dincolo de suprafete

„Orice linie dreapta este de fapt un punct. Orice rochie este un material, orice material este un fir, orice fir a fost odata o planta. Orice planta este o noua rochie. Este o teorie pe care trebuie sa o simti, nu sa o analizezi”

(Rei Kawakubo- Comme des Garçons)

89471

 Impactul designerului Rei Kawakubo asupra istoriei modei poate fi comparat ca importanta cu cel al lui Cristóbal Balenciaga sau Coco Chanel. In timp ce alti designeri lucreaza cu forme prestabilite, in limitele canonului, Rei taie, descoase, deconstruieste pentru a da nastere unor noi forme. Universul sau atat de fascinant, construit in cei peste 40 de ani de activitate, nu trebuie inteles si analizat din perspectiva unui structuralism european, ci trebuie explorat cu inocenta, prin prisma Frumosului –  in cea mai pura forma a sa. Pentru Rei Kawakubo, hainele trebuie sa exprime intotdeauna o idee capabila sa genereze un dialog nu doar vizual, ci si intelectual cu purtatorul.

Pe langa haine, Rei Kawakubo a reusit sa creeze si un brand care incearca, inca de la infiintarea sa din anul 1969 sa redefineasca relatia dintre produs, mediul in care acesta este expus si persoana interesata sa il achizitioneze. Comme des Garçons, sub indrumarea permanenta a lui Rei Kawakubo, pune sub semnul intrebarii crezul conform caruia scopul unic al modei este de a vinde produse. Comme des Garçons vinde mai mult decat un produs, vinde o experienta.

In 1981, an in care a fost prezentata prima colectie Comme des Garçons in afara granitelor Japoniei, tocmai la Paris, criticii i-au catalogat stilul „Hiroshima chic”. Cusaturile nefinisate si taieturile asimetrice au fost considerate absurde, inacceptabile intr-o lume condusa de regulile stricte ale marilor case de moda. In acel moment, negrul era rezervat cu strictete pentru tinutele de seara, iar piesele vestimentare erau depersonalizate pana in punctul in care deveneau simple ornamente. Inspiratia ei provine din imbrăcămintea masculină, streetwear, cultura si spiritul japonez, carora le insufla emotie filtrata mereu prin intelect.

Isi incepe fiecare colectie de la un cuvant pe care il dezvalui mai mereu in spatele culiselor, dupa terminarea show-urilor. Cum alege acel cuvant ramane, insa, o enigma, la fel cum procesul creativ al colectiilor ramane mereu nedestainuit. Ceea ce este important insa e ca rezultatul final spune mereu ceva si acel ceva detine capacitatea de a schimba paradigme.

Una dintre colectiile emblematice  Comme des Garçons, cea pentru sezonul  primavara-vara 1997 a pus sub semnul intrebarii insasi forma corpului feminin. „The Lumps and Bumps collection”, cum a fost supranumita de catre critici exploreaza conceptele de „spatiu” si „volum” in conexiune cu frumusetea canonică. Cathy Horyn, analizand intr-un articol pentru New York Times aceasta colectie, o transforma pe  Kawakubo intr-o re-creatoare a realitatii sfarsitului de secol 20. Rei Kawakubo percepe obiectele de care depindem in viata noastra de zi cu zi ca pe o extensie a propriului nostru corp. Obiectele de consum aflate mereu in proximitatea Individului pe care il subjuga, simuleaza o conexiune spatiala ce produce la un nivel abstract ceea ce pare a fi o diformitate aflata undeva in spatiul dintre haina si corp. “Things you own end up owning you” declara schizofrenic Tyler Durden in filmul cult Fight Club si, fara ca macar sa o stie,  rezuma dintr-o perspectiva anti-consumerista, o parte din mesajul transmis de Rei prin intermediul acestei colectii.

Kawakubo gandeste ca un artist si, tocmai de aceea, creatiile sale ne modifica perceptia asupra modei, asupra feminitatii, asupra celor mai surprinzatoare aspecte ale realitatii.

3

4

5

 

***Acest articol face parte din seria de articole publicate in cadrul revistei online Art Act Magazine. Incepand cu data de azi, in fiecare luni va voi prezenta fragmente din aceasta serie de articole pe care le-am scris cu mare placere, articole prin intermediul carora am avut ocazia sa aprofundez zona de interferenta dintre moda si arta.