Every cloud has a CRISTALLINIng

Norii intunecati, mesageri ai unor anotimpuri posomorate, umbresc ultimele straluciri ale unei veri ce ne-a amagit din nou cu promisiuni hedoniste. Cazand prada cu usurinta cultului unui “dolce far niente” am reusit sa uitam de planurile noastre marete de a schimba lumea. Timp de cateva clipe, zile sau saptamani am visat, sau am chiar trait decadenta unui stil de viata fara griji.

Invitati fictivi la petrecerile somptuoase ale unui miliardar excentric, ne-am etalat cele mai nebunesti rochii de seara, combinandu-le in cele mai extravagante moduri. Amintirile acestor seri, inmuiate in aburi de sampanie, vor deveni din ce in ce mai neclare. Rochiile insa, vor fi singurii martori ai unor nopti de vara incerte.

Combinand inovatiile aduse de Madeleine Vionnet, libertatea feminitatii cultivate de starletele hollywoodiene ale anilor ’30 si decadenta glamorous a petrecerilor acelei perioade, rochiile de seara  joaca mai mereu rolul principal in garderoba femeii moderne. Faptul ca designerii contemporani de rochii de seara continua sa gaseasca inspiratie in primele decade ale secolului 20 nu surprinde pe nimeni. Acestia incearca, prin intermediul propriei creativitati, sa contribuie la reinventarea permanenta a frumusetii feminine folosindu-se de unul dintre cele mai pretioase elemente existente in garderoba: rochia de seara.

Cristallini Boutique, prin selectia diversificata a pieselor vestimentare, se alatura acestor re-inventatori ai rochiei de seara. Piesele pe care le gasiti atat in showroom cat si in magazinul online, vor putea constitui cu usurinta optiuni pentru petrecerile viitoarelor anotimpuri.

Advertisements