Asteptandu-l pe Margiela

1

Martin Margiela face parte din grupul vizionarilor designeri belgieni, apartinand scolii artistice din Antwerp. Lucreaza in atelierele lui Jean Paul Gaultier intre anii 1984 – 1987, deschizandu-si in 1988 primul butic in Paris. Maison Martin Margiela a constituit  incepand din acel an si pana in prezent viziunea deconstructivista a unui designer pentru care importanta minora a faimei a dat nastere unui cult al anonimatului fara precedent in lumea modei. Aceasta filosofie a impersonalului se afla adanc inradacinata in ADN-ul casei Margiela si contribuie la succesul si longevitatea sa, in ciuda plecarii, in 2009, a fondatorului sau. Coerenta manipularii acestei abordari poate fi observata in cele mai mici detalii. Incepand cu refuzul designerului de a onora orice aparitie publica, MMM (Maison Martin Margiela) nu contracteaza pentru show-urile sale manechine de prestigiu, alege locatii dintre cele mai epurate de orice identitate pentru a-si prezenta colectiile (hale dezafectate, cladiri  parasite, vagoane de metrou scoase din functiune), raspunde la intrebarile interviurilor primite folosind mereu pronume la persoana intai, plural, pentru a fi mereu asociati cu ideea de comunitate creativa, si nu suprematie individuala. Pe etichetele produselor MMM, delimitate prin patru cusaturi atasate manual pe suprafata pieselor, logo-ul este inexistent, locatiile magazinelor nu sunt indexate in nici o carte de telefon, ambalajele in care se vand produsele sunt monocrome si lipsite, din nou, de un logo, apartenenta produselor la diferitele linii vestimentare produse de MMM e indicata prin incercuirea numarului aferent dintr-un sir de numere, fiecare reprezentand o alta linie de produse, iar mult ravnitele scaune din primul rand al importantelor prezentari de moda pot fi ocupate de oricine pentru ca la show-urile MMM toti cei prezenti trebuie sa accepte in totalitate statutul promovat de MMM, cel al anonimatului.

2487708_10150974391563785_210809057_nDemersul creativ al lui Martin Margiela poate fi catalogat ca „meta-fashion”, un discurs al modei despre moda prin care sunt demascate mecanismele ce stau la baza construirii pieselor vestimentare si a sistemului pe care acestea il generează. Margiela nu promoveaza o viziune anti-fashion, ci foloseste deconstructia pentru a ne oferi o perspectiva aparte asupra unui fenomen artistic si social ce tinde sa isi piarda esenta in spatele artificialitatii impuse de o societate a consumului de forme fara fond. Atentia acordata de acesta croielilor se exprima printr-o expunere a procedeelor si tehnicilor din spatele culiselor. Piese vestimentare ce par intoarse pe dos, scotand la iveala cusaturile, sustin dorinta lui Margiela de a conserva tehnicile traditionale de coasere. In cadrul colectiei sale din anul 1997, el foloseste ca inspiratie manechinul de croitorie, pe forma caruia isi proiecteaza creatiile ce surprind diferitele etape ale realizarii si transformarii lor. Tehnica deconstructia este folosita pentru a aduce un omagiu tehnicilor clasice de realizare a vesmintelor, folosite in atelierele de croitorie.

3Respectul acordat trecutului reiese si din incercarile sale de a-l recicla. Pentru linia de produse  „Artisanal ”, el foloseste piese deja create, accesorii, materiale si haine vintage, reimaginandu-le. Mai mult decat o reciclare inteligenta, in cazul lui Margiela este vorba despre abilitatea de a vedea dincolo de haine, abilitate prin intermediul careia el reuseste sa insufle noi sensuri unor produse al caror ciclu creativ ar fi altfel finalizat. Reciclarea nu este singura modalitate de regandire a trecutului. Margiela acopera in intregime suprafata pieselor vintage cu vopsea alba, purificandu-le de orice sens acumulat in trecut. Doar prin purtari repetate acest strat de anonimat coloristic se va descompune si deteriora, permitand  reaparitia texturilor, culorilor, formelor hainelor originale. Prin aceasta operatiune, designerul discuta imposibilitatea negarii trecutului si importanta revizitarii acestuia. Obiectele acoperite cu vopsea devin un palimpsest ce dezvaluie treptat fragmente ale unui trecut uitat.

34BN010 _elastic jacket4Aspectul experimental pe care creatiile sale il poseda nu a periclitat cu nimic dimensiunea lor comerciala. Cei care au adoptat filosofia Margiela au ramas pentru totdeauna fideli brand-ului. Dincolo de viziunea sa artistica aparte, Margiela constituie un stil de viaţa, si ofera clientilor sai o noua modalitate de a se raporta la realitate.

maison-martin-margiela

Uniforma, ce se aseamana cu halatele medicilor sau cercetatorilor dintr-un laborator stiintific, este purtata de toti angajatii reprezentantelor Maison Martin Margiela, albul este culoarea de referinta a casei, feţele acoperite ale manechinelor din prezentarile de moda constituie un detaliu recurent in imaginarul casei. Toate aceste elemente par a face parte dintr-un ritual de initiere in tainele anonimatului in care absenta denota apartenenta. Chiar daca plecarea sa de la conducerea brand-ului a cauzat un dezechilibru inevitabil in universul MMM, ea nu pericliteaza cu nimic importanta pe care Martin Margiela a avut-o asupra fenomenului modei secolului 20. Creatorul iluzoriu si-a orchestrat aparitia, ne-a vrajit cu povestea sa, pe care a disecat-o in fata ochilor nostri uimiti, si a disparut lasandu-ne visand, la margine de drum, in asteptarea unui alt …Margiela.

5***Acest articol face parte din seria de articole publicate in cadrul revistei online Art Act Magazine. In fiecare luni va voi prezenta fragmente din aceasta serie de articole pe care le-am scris cu mare placere, articole prin intermediul carora am avut ocazia sa aprofundez zona de interferenta dintre moda si arta.

Advertisements

Miuccia Prada…Simple but strange

IPOTEZA:

Geanta, nylon, triunghi, politica, mima, rucsac, sosete, eclectic, chic, linii curate, materiale pretioase, negru, alb, gri, bej, maro, imprimeuri, arta, tehnologie, sport, industrial, feminin, trecut, viitor, inovatie, inteligenta

CONCLUIZIE:

Miuccia Prada

DEMONSTRATIE:

Nepoata fondatorului casei Prada, Miuccia face parte din categoria oamenilor care pot spune ca „they have it all”. Dar pentru ea, acest lucru nu insemna mai nimic. Fire independenta,

paraseste casa parinteasca, baroca si greoaie, pentru a studia Stiinte Politice si…..mima. Sustinatoare a miscarii feministe din Italia anilor 70, Miuccia a schitat mereu in colectiile sale portretul unei femei puternice care, impreuna cu hainele pe care le poarta, reconstruieste lumea.

Compania bunicului sau Mario Prada, fondata in anul 1913, se axa in totalitate pe „oggetti di lusso” vandute in opulenta galeriilor Vittorio Emmanuele din Milano. In 1978, Miuccia preia afacerea familiei si o re-inventeaza prin ceea ce va deveni nucleul brand-ului viitor: geanta neagra de nylon, gravata cu triunghiul Prada. Anul 1978 este si un an de cumpana pentru afacerea familiei amenintata de faliment. Datorita sotului sau Patrizio Bertelli si a calitatilor sale antreprenoriale desavarsite, Miuccia reuseste sa puna pe picioare compania si sa o ridice la un nou standard: international.

Prima colectie semnata Miuccia Prada iese pe podium in anul 1988 si prezinta viziunea unui cunoscator al fenomenului modei care se debaraseaza de toate artificiile inutile pentru a crea o linie curata, sofisticata si fresh. Aparţinand categoriei designerilor „intelectuali”, alaturi de Martin Margiela, Dries van Noten si Rei Kawakubo, Miuccia manevreaza materialele pretioase cu precizia unui matematician, transformandu-le in adevarate opere de arta. Ceea ce este din nou fascinant la demersul noii case Prada este gradul ridicat de „commercial apeal” pe care produsele high fashion le au. Impreuna cu sotul ei, Miuccia a reusit sa gaseasca echilibrul intre podium si strada.

„Luxul se invata nu se mosteneste” era una din devizele casei Prada inca de la inceputurile ei, iar Prada a demonstrat ca luxul dupa ce se invata se poate inventa si re-inventa mereu. Ea a demonstrat femeilor ca o camasa barbateasca, incheiata pana la ultimul nasture, poate sa fie plina de feminitate; ca o pereche de sosete de lana purtate cu cele mai extravagante tocuri nu este imposibil; ca imprimeurile nu trebuie sa fie neaparat florale si pot spune o poveste; ca poti iesi in evidenta si in culori pale si neutre.

Materialul este mereu important in creatiile Prada. El este acelasi de sute de ani, ceea ce conteaza este insa modul in care este prelucrat, inchipuit, reinventat. De la material si povestile care pot fi asternute pe el a pornit probabil si noua linie de imbracaminte, purtand porecla Miucciei: Miu-Miu. Mai jucause si mai accesibile, produsele Miu-Miu reusesc sa cucereasca si piata japoneza. Povestile spuse de Miuccia prin intermediul acestei linii sunt povestile propriilor haine care s-au „razvratit” si au evadat din cufarul  creatoarei. Frumuseţea este re-inventata  din nou.

Anul 2010 pentru femeia Prada a reprezentat evadarea din cetatea de beton a orasului, eliberarea din inchistarea costumului impus de normele sociale si imbracarea in curcubeu, plaja, nisip si nori. Transparenta lumii create a fost readata prin intermediul accesoriilor,  twist-ul estetic venind din partea pantofilor-candelabru, brodate cu cristale.

Pentru colectia toamna-iarna, Prada a optat pentru o reintoarcere la femeia anilor 50-60 care, imbracata in creatiile Miucciei, devine o femeie puternica, o femeie business care nu isi neglijeaza formele feminie, nu se rusineaza de propriul gen pe care il etaleaza prin exagerari ale bustului create prin iluzia suprapunerii materialelor. Ciorapii din lana sunt nelipsiti, gulerele sunt la puterea a doua, fustele sunt trapezoidale, imprimeurile eclectice, iar pantofii au din nou varful ascutit. Oare asistam la o reintoarcere a lor? Contrastul dintre realism si romantism este pastrat si la nivelul parului strans intr-un coc ce ia forma unui fagure de miere. Per total…o altă experienta Prada.

sursa poze: style.com

proiectul meu preferat prada: